Mercedes-Benz a dezvăluit mai multe detalii despre ceea ce va fi Clasa G electrificată, anume EQG. SUV-ul complet electric va ajunge pe piață în 2024.
Mercedes-Benz a prezentat anul trecut conceptul EQG, o viziune care preconiza un model complet electric pentru faimosul Clasa G. Noul SUV complet electric va ajunge pe piață abia în 2024 și va păstra esența Clasei G, conform Autocar.
Compania a organizat un prim test cu un prototip camuflat, iar cu această ocazie a dezvăluit mai multe detalii despre ceea va fi un nou capitol în istoria modelului. Acest model electric va avea ca punct de plecare actuală Clasă G, dar platform va fi special modificată pentru a putea primi trenul de rulare electric.
Din câte putem vedea, sub camuflaj au rămas aceleași panouri de caroserie drepte, linii cu care ne-am obișnuit deja de la actuala Clasă G. Ca toate modelele EQ, și acesta va avea o grilă frontală plină, din moment ce nu mai există un motor cu combustie pe care să-l răcească în timpul mersului.
Trenul de rulare al noului Mercedes-Benz EQG va avea patru motoare electrice, unul pentru fiecare roată. Acest lucru înseamnă că SUV-ul va avea tracțiune integrală și că fiecare motor va fi independent de celelalte. Această configurație ar trebui să confere mașini capabilități bune în off-road, dar și un comportament dinamic îmbunătățit.
Cele patru motoare electrice vor simula celebrele diferențiale blocante, trei la număr, pe care Clasa G mereu le-a avut. Fiecare motor electric este capabil să acționeze individual fiecare roată printr-o cutie de viteze mecanică, care are două trepte, oferind atât o demultiplicare pentru mersul normal, dar și una mai mare, care să ajute mașina în teren.
În plus, funcția G-Turn, care poate fi activată de un buton montat pe bord, face ca motoarele electrice de pe o parte să rotească roțile înainte, iar cele de pe partea opusă să rotească roțile în marșarier. Acest lucru permite EQG-ului să se rotească pe loc la 360 de grade, la fel ca un tanc. Șoferul poate alege să vireze la stânga sau la dreapta cu ajutorul padelelor de pe volan.
Bateria va avea o capacitate de aproximativ 100 kWh și va folosi tehnologie pe bază de anod de siliciu. Acest lucru va permite bateriei să fie mai compactă, oferind în același timp mai multă eficiență. Bateria va fi protejată de o carcasă rezistentă la apă și la impacturi cu pietre și alte obiecte dure. De asemenea, va fi montată foarte jos, pentru a oferi un centru de greutate cât mai coborât.
EQG va fi un vehicul greu, masa sa fiind de aproximativ 3500 de kilograme. Deocamdată, compania nu oferit date referitoare la autonomie sau la timpii de încărcare ai bateriei.
Noul Mercedes-Benz EQG va ajunge pe piață în 2024 și va fi produs la uzina de la Graz, din Austria.